Blog despre lucruri vandabile

Idei de afaceri

Posted in Afaceri by vandabil on July 8, 2010

Livadă de vişini/nuci/cireşi etc.

De ce nu e plin de pomi fructiferi prin toate comunele României?

Câţi oameni îndeplinesc următoarele criterii:

– sub 55 de ani

– şomeri

– locuiesc în mediul rural

– au măcar 1000 de metri pătraţi de teren agricol pe care nu cultivă porumb sau POT GĂSI la vreun moş prin sat o palmă de pământ?

Cred că fiecare sat din ţara asta are zeci de oameni care îndeplinesc aceste condiţii.

Cu toate astea nu văd vişini/cireşi/nuci pe toate maidanele, prin toate locurile necultivate.

Veţi spune că au nevoie de altoi, de chimicale împotriva dăunătorilor, etc.

Vă răspund că fructele produse ecologic şi din soiuri nemodificate genetic sunt mai scumpe.

Advertisements

6 Responses

Subscribe to comments with RSS.

  1. Bibliotecaru said, on July 9, 2010 at 4:41 pm

    Dar desfacere pentru aceste tip de produse româneşti vedeţi?
    Nu e totul să faci, trebuie să şi ai ce face cu ele.
    Nu cumpără nimeni nuci, sunt prea scumpe, Zac în piaţă… iar cireşele şi vişinele trebuie să le vinzi rapid şi doar în sezon, pentru a nu se strica. Pentru ca cineva să facă o livadă de vişini şi cireşi trebuie să aibă un contract ferm cu o fabrică de conserve sau sucuri. Altfel nu există nici o logică să suprasaturezi oferta în lipsa cererii.

  2. Bibliotecaru said, on July 9, 2010 at 4:42 pm

    🙂
    Bănuiesc că sunteţi sufocat de mesaje dacă le moderaţi…

  3. vandabil said, on July 9, 2010 at 7:35 pm

    @Bibliotecaru:
    Plantarea acestor pomi s-ar face cu cheltuieli care se duc spre zero. Factorul timp pentru respectivii someri care traiesc din ajutorul social nu ma preocupa.
    Am spus ca ar trebui plantate doar terenurile care oricum nu sunt bune de altceva sau nu sunt muncite si doar cu soiuri nealtoite.

    Cerere ar fi. Daca am constata ca se produc sute de mii de tone de fructe ecologice (nici o cheltuiala cu stropitul) ne-am organiza rapid un comert cu asa ceva catre Vest.

    Nu ii impiedica nimeni sa se apuce sa faca tot ei si conservele pe care sa le vanda.
    Un pic de reclama “dulceata traditionala de cirese amare” ar face minuni.

    Toata ideea articolului este ca romanii nici macar nu incearca.
    Stam si ne uitam pe sosea, poate vine postasul cu ajutorul social.

    Comentariile nici nu stiu de ce le moderez.
    Poate pentru ca nu vreau sa pot fi injurat pe blogul meu “propriu si personal”.

  4. Bibliotecaru said, on July 9, 2010 at 9:17 pm

    🙂
    Bănuiesc că nu aveţi o experienţă economică dar cu siguranţă nu aveţi o experienţă în plantat copaci. Din copacul nealtoit nu se poate comercializa nimic, de aceea se altoiesc, ca să scoată fructe ce pot fi vândute sau consumate. Poate că vişinii se înmulţesc uşor, o dată ce s-au prins, dar asta deja în mulţi ani. Cireşii se prind greu şi sunt mult mai sensibili la dăunători.

    Stropitul are un rost, nimeni nu-ţi cumpără vişine şi cireşe viermănoase şi nimeni nu stă să sorteze pe cele cu viermi de cele fără viermi, ar fi absurd. Stropitul este o necesitate la fructele mici care nu pot fi sortate.

    Puieţi de nuci, meri, peri, cireş, vişin, piersici sunt cam 15 RON/bucată. Nu vorbim deci despre sume care conduc spre zero. Distanţa dintre rânduri este aproximativ 5 metri, adică, dacă nu greşesc la socoteli, 400 pomi pe hectar, adică 60 de milioane lei vechi pe hectar costuri numai cu puieţii.

    Nu orice teren poate fi plantat cu puieţi, este importantă natura solului, compoziţia, umiditatea pe parcursul anului, temperatura, înclinaţia…

    În sfârşit, nu-i poţi băga în groapă şi cu asta gata, trebuie să ai şi ştiinţa îngrijirii lor. Trebuie să ştii să faci tăierile de reducere a coroanei, de protecţie a coroanei, de fasonare a rădăcinilor. Mai trebuie cumpărat şi gunoiul de grajd pentru a face substratul nutritiv… pe timp de ger trebuiesc afumaţi…

    Nu mă înţelegeţi greşit, nu încerc să vă combat ideea, spun doar că nu este aşa de banal precum credeţi. Şi nici atât de bănos. Nici atât de bănos pentru că livezile ţărăneşti sunt şi ele abandonate din interese economice… şi aceste livezi sunt deja plantate.

  5. vandabil said, on July 10, 2010 at 7:40 am

    @Bibliotecaru:

    Comparand banii produsi de un om care sta degeaba si primeste bani de la stat (nu produce nimic) cu banii produsi din aceste culturi despre care vorbesc …

    Chiar si cu randament mult sub cel obtinut de o plantatie facut de profesionisti ar fi totusi un beneficiu.

    In toate satele Romaniei se petrece urmatorul fenomen:
    Un nene are doi ciresi buni. Toti copiii din sat fura cirese de la nenea ala din curte in loc sa isi planteze fiecare cate 10, 20, 100 de ciresi pe langa casa.
    Factorul timp NU CONTEAZA pentru ce spun eu.

    Ei oricum stau si asteapta postasul, chiar daca ajung pe rod in 2-3 ani macar stiu ca au pus ceva in pamant.

    Si intamplator ma numar printre cei care au plantat 75 de visini pe un teren pe care nu-l mai puteam cultiva pentru ca toti vecinii renuntasera la a-l munci si toate animalele erau pascute in zona aia.

    Ce credeti ca s-a intamplat?
    Au inceput sa fure puietii de visin in prima faza.
    Am replantat, acum sunt mari.
    In primii doi ani au furat visinele.
    Anul trecut au inceput sa planteze si vecinii pomi fructiferi.
    E vorba de o zona de cateva hectare in total, impartita la vreo 10 familii, zona care e prea departe de sat si pe care oamenii nu mai pun porumb pentru ca au alte locuri mai bune la lunca si nici nu mai au destule brate tari pentru a-si munci tot pamantul.
    Ca aceasta zona sunt alte zone totalizand foarte multe hectare, zone ajunse parloaga pentru ca proprietarii nici nu vor sa se asocieze nici nu mai pot sa planteze cereale pentru ca nu mai au putere (populatia a imbatranit in mediul rural).
    Si da, nu am dat nici 1 leu pentru puietii respectivi.
    Acum vreo 4 ani am pus pur si simplu visine in niste ghivece in casa, le-am tinut la caldura iarna, le-am udat si vara le-am mutat in gradina intr-un fel de pepiniera.
    Nu mai vorbesc de faptul ca pe langa toti pomii fructiferi rasar in mod natural zeci de puieti in cursul a 2-3 ani de zile, puieti pe care nu ii ia nimeni sa ii replanteze.
    Articolul meu e mai mult un fel de indemn la muncă.

    Romanul e obisnuit sa astepte sa i se dea.
    Bani, loc de munca, subventii, ce vrei tu.

    Zilele trecute aveam alta discutie cu un coleg.
    Am fost acum cateva luni la niste neamuri intr-un sat de subcarpati, sat prin care trec 2 rauri.

    Toate curtile caselor erau pline de noroi.
    Toate pana la ultima. Oamenii stateau la poarta pe bancute si barfeau.

    Albia raului era plina de pietre. Daca fiecare ar fi pus cate 10 pietre pe zi in curtea casei, in cei 20 de ani de la Revolutie de cand freaca menta, ar fi fost totul pietruit.
    Dar nu vine prefectul sa le pietruiasca ograda.

  6. Bibliotecaru said, on July 10, 2010 at 9:12 am

    @ vandabil
    “Beneficiu”, sau profit cum se spune în capitalism, reprezintă venituri minus cheltuieli mai mari ca zero… Or asta vă spun şi eu, că mulţi dintre agricultorii care aveau livezile constituite după condiţii de exploatare industrială şi productivitate maximă şi-au abandonat investiţia pentru că, în lipsa unei pieţe de desfacere, cheltuiau mai mult (şi aici nu este vorbă de muncă) decât câştigau.

    Că se fură, că rişti să-şi taie cineva livada ca să o facă lemne de foc fără măcar să ştii cine, acestea sunt cu totul alte probleme. Ea nu înseamnă venituri nete nici dacă nu se fură nimic… Asta încerc să vă fac să înţelegeţi.

    Există două tipuri de economie, care se concurează unele pe altele. Prima economie este cea de subsidenţă. Omul face agricultură pe lângă casă şi face ceva producţie cât să se hrănească şi să vândă îndeajuns încât să trăiască el şi familia lui. Cea de a doua cale este agricultura de tip industrial care implică firme mari, cu utilaje de mare productivitate, cu producţii uriaşe, cu precontracte de vânzare… În această luptă nu poate câştiga agricultorul individual pentru că interveni politica de hiper-market. Distrugerea pieţelor mici, a magazinelor de cartier, a punctelor de desfacere proprii pentru că marile lanţuri de hiper-market le-au sufocat, provoacă imposibilitatea micilor producători de a intra pe piaţă.

    Se prea poate ca dulceaţa de cireşe amare făcută de bunica să fie de un milion de ori mai bună decât cea făcută pe bandă, în fabrică. Cu siguranţă este mai sănătoasă. Legile însă avantajează fabrica. Bunica nu poate face buletine de analiză la o producţie de 50 sau 100 de borcane, nu are borcane de unică folosinţă, nu are condiţii aseptice de ambalare, tancuri de inox, nu poate da un certificat de garanţie, nu are o etichetă corespunzătoare, nu respectă un standard european… Bunica nu-şi poate desface marfa decât în condiţiile comerţului tradiţional, evenimente rare în spaţiul românesc, trebuie să meargă zeci sau sute de km, trebuie să plătească taraba la preţuri mari, trebuie să stea săptămâni şi luni pentru a vinde 100 de borcane de dulceaţă… până la urmă nu scoate nici măcar banii de transport şi borcanele sunt scumpe comparativ cu cele din magazin în condiţii de criză…

    Stimate domn,
    Dacă fiecare ar fi luat, după capul lui, câte 10 pietre din rău, este probabil să fi fost un dezastru în zonă. Pietrele în rău au rostul lor. Luând pietre dintr-o parte a râului se poate provoca 500 de metrii mai încolo dărâmarea unui pod. Lucru care se şi întâmplă, destul de frecvent.

    Există soluţii? Există…
    Ştiţi ce poate face guvernul? Guvernul poate genera proiecte standard pentru soluţii agricole. Guvernul poate încuraja asocierea ţăranilor, guvernul poate genera avantaje spre sectoarele unde există interese, de exemplu sere care să răspundă condiţiilor climatice în schimbare. Guvernul poate face multe, mă îndoiesc însă că prefectul, reprezentantul guvernului în zonă, poate să pietruiască un drum de ţară, asta este sarcina primarului sau a Consiliului Judeţean prin vocea autorizată a preşedintelui său. Prefectul are treabă cu drumurile naţionale şi europene…

    De aceea spun, cel mai important lucru, înainte de soluţii individuale, ar fi cunoaşterea, instruirea, “deşteptarea” locuitorilor de la sate. Lumea trebuie să ştie ce drepturi are, ce obligaţii, ce poate cere de la autoritate şi ce nu. Această cunoaştere nu costă mare lucru şi este la îndemâna guvernului. Cât ar costa un site în care să se scrie, de exemplu, tehnologia de plantare, creştere, combatere a dăunătorilor şi recoltare a vişinilor? Site-ul este gratuit, informaţia există prin manualele agricole… Cineva trebuie doar să scaneze nişte manuale şi să le pună pe net… Altcineva, la sat, trebuie să le socată la imprimantă şi să le pună la avizier. Dacă ar exista un proiect la nivel de localitate în care să se implice întreaga comunitate… altă poveste. Nu banii sunt aici problema, nici măcar banii pe care îi primesc cei ce stau acasă şi nu fac nimic, problema este implicarea, voinţa… Un proiect la nivel de comunicate ar putea transforma producţia de subzistenţă în producţie industrială şi, aşa, oamenii asociindu-se să devină o putere economică. Oamenii însă nu mai au curajul asocierii pentru că nu le-a plăcut CAP-ul. Aici e marea problemă, adevărata problemă.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: