Blog despre lucruri vandabile

Citate

Posted in Citate, Criza economică, Educaţie by vandabil on June 27, 2010

In criza nu e importanta inovatia. Conteaza doar ultimul rand din Excel.

Radu Georgescu

Impozitaţi URGENT toţi comercianţii din piaţă

Posted in Bani, Criza economică, Educaţie by vandabil on June 26, 2010

Reportaj la TV acum câteva minute.

O tanti de la o tarabă din piaţă spune că ea va mări preţul la ceapă de la 1 RON la 1.2 RON dacă guvernul va mări taxele.

Cam cât tupeu pot să aibă aceşti oameni care apelează la mila noastră pe principiul “noi suntem bătrâni, noi suntem săraci, noi NU putem să dăm bonuri în piaţă şi NU putem să avem case de marcat”.

Păi dacă voi NU PLĂTIŢI NICI UN TVA ce legătură are mărirea TVA cu voi?

Dacă faceţi evaziune de 20 de ani în ţara asta, cum aveţi curajul să vă smiorcăiţi la TV că vă creşte statul taxele?
În ultimii ani am locuit în peste 5 oraşe, am cumpărat din zeci de pieţe şi NICIODATĂ dar absolut NICIODATĂ nu am primit bon şi nu am văzut pe cineva care ar fi primit bon.

Şi tarabele erau pline.

Domnilor din conducerea ţării, propun să îi controlaţi la sânge, să impuneţi folosirea caselor de marcat iar cine nu e capabil să le folosească să nu mai facă afaceri.

Veţi spune că vor veni bişniţarii care vor mări preţurile.

Oricum ar mări băieţii preţurile şi fără case de marcat, măcar să adunăm şi impozite din asta.

Iar dacă ţăranii nu ştiu să folosească o casă de marcat poate ar fi cazul ca miile de şomeri cu studii superioare să se apuce de muncă în agricultură.

Şah mat

Posted in Criza economică, Politică by vandabil on June 25, 2010

Pensiile nu pot fi tăiate, ei au încercat.

Au obţinut 2 lucruri:

– au o scuză pentru mărirea taxelor

– Curtea Constituţională beneficiază de un bonus de credibilitate.

Nu mă înţelegeţi greşit, sunt de acord cu restructurarea sistemului bugetar.

Sunt doar impresionat de cât de bine şi-au gândit mişcările.

Oare cu câte mutări gândesc băieţii înainte?

Citate

Posted in Citate, Criza economică by vandabil on June 21, 2010

“Tara noastra are, inainte de toate, o datorie: aceea de a munci.

S-a muncit prea putin, s-a muncit prea razlet.

Munca – adevarata si spornica – nu se poate face decat prin solidaritatea nationala”

Nicolae Iorga

De ce preţurile la apartamente urmează să mai scadă

Posted in Afaceri, Bani, Criza economică, Politică by vandabil on June 21, 2010

Am văzut în ultimul timp câteva articole scrise de “experţi” care susţin că piaţa imobiliară îşi va reveni şi că preţurile vor creşte … pentru că nu mai au de unde să scadă.

Domnilor, când ajungeţi la pământ puteţi oricând săpa.

Situaţia actuală îmi aduce aminte de faimoasele fabrici din anii ´90 care produceau pe stoc, nu îşi plăteau datoriile iar cheltuielile erau plătite din bugetul de stat. Adică din banii tuturor.

Motivul? Nu avea nimeni curaj să spună adevărul, să dea câteva sute de mii de oameni afară pentru a salva banii celor care făceau ceva util pentru societate şi plăteau şi taxe pentru asta.

Acelaşi lucru se întâmplă de ani de zile cu subvenţiile pentru încălzire.

Avem aici un exemplu de subvenţii, nu ştiu cât de actuale sunt dar e trist că ele au existat până acum.

Din impozitele tuturor plătim încălzirea pentru cei care locuiesc în nişte zone care sunt peste nivelul lor de trai.

Aceşti proprietari sunt sprijiniţi de noi toţi să rămână în buricul târgului chiar dacă nu au bani să plătească întreţinerea, nu au bani să contribuie la reparaţiile cerute de asociaţia de locatari, nu pot să contribuie la consolidările blocurilor cu bulină.

Soluţia câştigătoare pentru ambele părţi (proprietari săraci în zone scumpe şi populaţia activă plătitoare de taxe) este ca proprietarii care NU îşi mai permit întreţinerea să vândă şi să se mute în alte zone mai ieftine.

La iarnă vor urma reportajele cu familia de pensionari care stă la 3 camere în Bucureşti dar tremură de frig pentru că nu le dă nimeni bani să plătească încălzirea.

S-au gândit ei vreodată că ar putea vinde apartamentul din Bucureşti şi din banii obţinuţi ar cumpăra acelaşi apartament într-un oraş de provincie sau într-o comună mai dezvoltată şi ar rămâne şi cu nişte bani frumoşi pentru nevoile vârstei?

Dacă guvernul nu cedează presiunilor lacrimogene ar trebui ca la iarnă piaţa imobiliară să fie inundată de apartamente scoase la vânzare.

Citiţi idei similare aici, aici şi aici.

Soluţii la criza economică II

Posted in Criza economică, Educaţie by vandabil on June 7, 2010

Numele soluţiei:

Anul şcolar să înceapă la 15 august. (de fapt la începutul celei de-a treia săptămâni din luna august, în fiecare an de acum încolo)

Intrarea în vigoare:

Din 16 august 2010

Situaţia actuală:

Învăţământul pre-universitar începe orele în fiecare an in jurul datei de 15 septembrie.

Propunerea mea:

Scurtarea vacanţei de vară cu 1 lună în fiecare an şi ACORDAREA unei vacanţe de 1.5 luni iarna (luna din vară plus vacanta de Crăciun), între 10 decembrie şi 25 ianuarie.

Efecte economice:

Câte şcoli sunt în România? Licee? Grădiniţe?

Cât cheltuim cu ÎNCĂLZIREA în aceste luni de iarnă? Câte miliarde?

1 lună de economie în zecile de mii de săli de clasă s-ar cunoaşte în bugetul învăţământului.

Cred că 2 luni de vacanţă de vară sunt suficiente, indiferent câţi profesori ar dori să îşi facă un concediu între 15 august şi 15 septembrie. Ştiu că nu au concediu pe întreaga durată a vacanţei dar nu prea seamănă a loc de muncă o şcoală fără elevi. E mai mult ceainărie sau cafenea.

Mişcarea ar face un bine şi elevilor care poate ar începe să practice şi mai multe sporturi de iarnă, şi sportului românesc în general – poate vom avea şi campioni la ski dar va face un bine şi staţiunilor montane din ţară.

Continuăm cu pingurile către politicieni, poate răspunde careva:

Citiţi Soluţii la criza economică, episodul I aici.

Va continua.

Soluţii la criza economică I

Posted in Criza economică, Educaţie by vandabil on June 6, 2010

Numele soluţiei:

Înjumătăţirea numărului de comune din România

Intrarea în vigoare:

La următoarele alegeri locale

Situaţia actuală:

Astăzi avem aproximativ 2690 de comune împărţite în peste 13000 de sate.

Actuala împărţire teritorială este reglementată în legea nr. 2/1968 (încă în vigoare), cu completările şi modificările ulterioare. (more…)